Posibilitatea amenajării unei benzi speciale de transport în jurul școlilor și o mai bună colaborare a Poliției Române cu poliția locală a municipiului București pentru dirijarea traficului la orele de vârf și în zonele cele mai aglomerate sunt două dintre propunerile de fluidizare a traficului analizate la Guvern la întâlnirea premierului cu Nicușor Dan și primarii celor șase sectoare din București.
Un număr de 25 de persoane au fost salvate de către angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, 275 de certificate de înmatriculare au fost suspendate, 207 persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni și 22.581 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Totodată, în același interval de timp, 637 de șoferi au rămas fără permis de conducere, după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, dintre care 86 pentru consumul de alcool și 15 pentru consumul de droguri sau substanțe interzise.
În 2023, Bucureștiul este pe locul 8 în topul celor mai aglomerate orașe din lume, potrivit indexului anual realizat de producătorul de sisteme GPS Tomtom. În Europa suntem pe locul 4. Anul trecut, bucureștenii au pierdut în trafic 150 de ore în plus din cauza aglomerației, viteza medie de deplasare la ora de vârf fiind de circa 17 km/oră.
Comisia Europeană a prezentat, miercuri, o serie de propuneri de modernizare a normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE, precum și extinderea domeniului de aplicare al infracțiunilor rutiere, pentru a include, printre altele, depășirile și parcările considerate periculoase.
Primăria Municipiului București a restricționat traficul în acest weekend ca urmare a mai multor evenimente, în principal pe străzile din centrul Capitalei.
Regulamentul revizuit privind siguranța generală a vehiculelor din Uniunea Europeană, prin care sunt introduse noi elemente obligatorii de siguranță în trafic pentru toate categoriile de vehicule, inclusiv în vederea trecerii la condusul complet autonom, a intrat astăzi în vigoare.
Traficul în București a fost aproape inexistent pe fondul restricțiilor impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus, mai ales în anumite momente și pe anumite artere, semn că aceste restricții au fost totuși respectate, în general.
Cu bune, cu rele, Bucureștiul continuă să se dezvolte. Sau mai bine zis - ca să evităm lipsa de precizie în limbaj - să se mărescă. Se extinde și ca suprafață, crește și ca efectiv al populației, în măsura în care statisticile nu vor dovedi, cumva, că mortalitatea e mai mare decât imigrația. O arată disperarea cu care posesorii mașinilor cu numere de București își văd ocupate locurile de parcare de autoturismele înmatriculate în Dolj, Gorj, Vrancea, Buzău, Constanța, Argeș sau Prahova.
Maratonul Internațional București se desfășoară sâmbătă și duminică, astfel că traficul pe mai multe artere din centrul Capitalei va fi restricționat, în anumite intervale orare. Polițiștii rutieri recomandă șoferilor să aleagă rute ocolitoare și anunță că și mijloacele de transport în comun de pe traseul maratonului vor fi deviate.
Primăria Slobozia vrea să implementeze, cu bani de la Uniunea Europeană, un sistem de management și monitorizare a traficului auto în oraș și estimează că bugetul se va ridica la 10 milioane de lei, calculat după un proiect similar realizat în Timișoara, oraș a cărui populație este de de șase ori mai mare decât a urbei din județul Ialomița.
Autovehiculele circulă duminică bară la bară între Predeal și Comarnic, iar între Rucăr și Bran coloana de mașini este de aproximativ 20 de km, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Circulația este îngreunată, duminică, pe DN1, între Predeal și Bușteni și între Posada și Comarnic, se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic din IGPR.
Primăria Capitalei a aprobat astăzi proiectul care prevede delimitarea de traficul auto a celor aproape 9 kilometri ai liniei de tramvai 21, pe modelul liniei tramvaiului 41, urmând să investească aproape 4 milioane de lei în montarea unui gard de oțel. Intenția Primăriei de a crea un nou metrou ușor a fost anunțată în exclucivitate de Profit.ro.
Șoseaua Colentina este una dintre cele mai aglomerate din Capitală, iar tramvaiele de pe linia 21 sunt adesea blocate și obligate să stea intervale mari în trafic, din cauza mașinilor care pătrund pe șine, ceea ce face ca atât călătoria, cât și timpul de așteptare în stație al pasagerilor să fie neplăcut de lungi.
Șoseaua Colentina este una dintre cele mai aglomerate din Capitală, iar tramvaiele de pe linia 21 sunt adesea blocate și obligate să stea intervale mari în trafic, din cauza mașinilor care pătrund pe șine, ceea ce face ca atât călătoria, cât și timpul de așteptare în stație al pasagerilor să fie neplăcut de lungi. Mai demult, Primăria a delimitat traseul tramvaiului 21 cu separatoare de plastic, însă acestea au fost rupte de către șoferi, iar demersul nu a fost reluat.
Companiile și asociațiile auto din Uniunea Europeană și SUA sperau că rezultatele studiului vor arăta că nu există diferențe majore între standardele actuale de siguranță utilizate pe cele două continente